PITORESC DIN ALTE VREMI (II)

Cu luciditate Miron Radu Paraschivescu evită idealizarea şi capcanele nostalgiei, îngrădind  idilicul vieţii de altădată de la ţară prin contrapuncte din viaţă atât de misterioasă  şi a şatrei: „Candva demult, un crang de brazi/ Pazea un vechi castel;/O satra de tigani nomazi/A poposit in el…./Tiganie,tiganie,/doar cin’ te-a vazut te stie!/Tiganie ,neagra-sluta,/cin’ te vede nu te uita.” („Cantic de paj”). Se pare ca cititorul primeste de-a gata, numai bună de aplicat, reţeta fericirii. Suferinţa, sacrificiul, bucuria, gratitudinea, dragostea împărtăşită sau neimplinita , iată tot atâtea premise ale fericirii, căi înspre ea şi ceva inefabil din modul simplu, franc, de altfel, de a ni le pune în faţă ne îndreptăţeşte să credem că autorul le-a trăit, că le transmite din „privilegiata” poziţie a omului fericit. Ciudat este că această fericire  din şatra este amestec de bine si de rau , de rosu pasional si de suflet  negru, de focuri aprinse in fapt de seara si de ochi din care fulgera scantei, de sentimente antitetice traite cu o furie mai greu de inteles: ”In pridvor sta visatoare/fata neagra,neagra floare,/paru-i rosu ca de sange/ochii-n roua parc-ar plange.” („Cantic de fata neagra”) E furia omului liber,nesupus unor conventii. Satra e lumea sentimentelor traite pana la epuizare, e spatiul razbunarilor, al descantecelor si blestemelor ce fac si desfac bariere intre personajele ce o populeaza. Aflam că asa cum spune Alexandru Paleologu  „realitatea cea mai de preţ, «realitatea », repet, este sufletul. A nu ţi-l ’pierde’, a ţi-l salva, a ţi-l mântui, e dintotdeauna marea temă a conduitei morale, fie de natură laică, fie religioasă. Nu există nenorocire mai mare decât cea de a-ţi pierde sufletul, e pur şi simplu imbecilitate; imbecilitatea nu e niciodată o scuză, ci o circumstanţă agravantă.” (Alexandru Paleologu „Despre lucrurile cu adevărat importante Polirom, Iaşi, 1997). Si oamenii din „Baladele”lui M.R.Paraschivescu nu isi pierd sufletul.
Iată-mă astfel în căutarea nu atât a lucrurilor cu adevărat importante cât a autorului ce le propune, a eu-lui care îşi reclamă o atare autoritate, a subiectivităţii ajunse la acea stare de conştienţă în care abordarea unei asemenea teme nu este un act de bravadă intelectuală sau un joc periculos (cu mărgelele de sticlă?), ci o necesitate a spiritului, o (disperată) încercare de a aşeza esenţele şi valorile în matca lor firească de repere universale şi eterne.

Nu e oare acolo (în aceste texte) concentrată o parte din înţelepciunea, suferinţa, cunoaşterea, iubirea lumii? Şi nu este poetul cel care au pus de fiecare dată la îndoială limitele sensibilităţii noastre, cel care a împins aceste limite mereu mai aproape de esenţe, de frumos, de adevăr?

Îmi pare că Miron Radu Paraschivescu nu e niciodată în „afara” subiectelor pe care le abordează, că demersul lui trece materialul investigat prin toată fiinţa lui, că nimic din sine nu rămâne indiferent sau letargic la ceea ce îi este pus în faţă, că astfel înţelegerea celuilalt devine implicit cunoaştere de sine:” Tiganie,tiganie,/doar cin’ te-a iubit te stie!/Doar in mine mai traiesti/dantuind negre povesti” (Cantic  de paj”).        Totuşi, sau poate tocmai de aceea, aceasta parte a operei poetului îşi are ezitările ei, căci pare construită într-un ritm organic, cu excepţionale intuiţii, dar şi cu slăbiciuni, dar e mereu plină de viaţă, degajată, alertă, amendând, chiar şi printre rânduri, închistarea, „lenea minţii”, acomodarea cu răul, barbaria, teroarea, ipocrizia, minciuna; proclamând bucuria de a trăi, de a simţi, de a cunoaşte, de a înţelege, de a-ţi găsi cu onestitate şi modestie propriul loc.M.R.Paraschivescu  impune in lirica romaneasca, un topos securizant in care eu-l se refugiaza din calea agresiunii istoriei.

Prof. Georgeta Nicoleta  CHIROIU

Bibliografie

1. R.Paraschivescu, Declaratie patetica. Cantice tiganesti. Laude si alte poeme. (Biblioteca pentru toti,1963).

2. M.RParaschivescu, Scrieri, vol. I – II, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1969. 
3. Alexandru Paleologu „Despre lucrurile cu adevărat importante” Polirom, Iaşi, 1997