MIRON RADU PARASCHIVESCU, posibila reîntoarcere! (I)

Motto: „în legendele de convivi, MRP îşi pãstrã un loc excepţional ce nu se şterse un deceniu şi jumãtate” (A.Silvestri)

Poet, eseist, gazetar, dramaturg, MRP rămâne o personalitate veşnic controversată a culturii şi literaturii române. Din nefericire, chiar în oraşul pe care l-a îndrăgit mai mult, unii lideri de opinie l-au identificat, după 1990, cu un activist de partid. Nimic mai fals şi mai păgubos pentru Vălenii  de Munte, urbe  care a fost astfel văduvită, într-un mod meschin, de o personalitate de primă mărime ce dăduse numele unei şcoli generale din apropierea casei sale, şi a unui festival naţional de muzică şi poezie: Miron Radu Paraschivescu ! Graţie unor astfel de necugetate gesturi, atât urbea de adopţie,  cât şi întreaga Vale a Teleajenului au fost lăsate fără un important obiectiv cultural-turistic. Astfel, MRP a fost înmormântat pentru a doua oară, şi, culmea, de cei care ar fi trebuit ca, măcar la aniversare zilei de naştere, sau la comemorare, să marcheze evenimentul prin obişnuitele festivităţi,  fiind astfel mândri de a spori zestrea memorială a locurilor cu încă o nestemată.

Din punctul de vedere al dezvoltării zonei a dispărut tragic şi nedrept un foarte important brand pentru turismul cultural al Văii Teleajenului.

In zilele noastre, prezenţa sa în dosarele Securităţii poate fi şi o dovadă a valorii umane a scritorului. Această voce excentrică s-a bucurat întotdeauna de un anumit prestigiu şi respect, fie în anii 30 – 40 sau 60 – 70, chiar şi din partea celor care nu l-au iubit. În articolul nostru pledăm pentru înfiinţarea unei case memoriale Miron Radu Paraschivescu la Vălenii de Munte !

A studiat artele plastice, întâi la Cluj şi apoi la Bucureşti, unde a urmat şi cursurile Facultăţii de Litere. Primele versuri le scrie în 1926 şi le publică  în revista „Povestea vorbei”, editată chiar la Vălenii de Munte !

MRP a fost unul din importanţii susţinători ai curentului de stânga european, iar la „ziarul«Timpul»..era considerat mentorul unui grup de   tineri scriitori progresişti” În 1933 devenea membru al U.T.C., dar niciodată al P.C.R. ! Mai mult, scriitorul îşi declară public în câteva rânduri dezacordul cu politica culturală a PCR, fapt consemnat în documentele vremii : „Fără o minimă libertate, creaţia artistică n-are cum să se desfăşoare. Se cere o artă pe măsura inculturii celor care o judecă. Lipsa de gust, dar mai ales o neîncredere totală a funcţiunii artei adevărate, domnesc pretutindeni la noi. Cultura românească este astăzi torturată. Ea are voie doar cu prealabila aprobare a Moscovei, să se manifeste” (Ana Dobre, „Eternul Eretic”).

Revenind la biobibliografia scriitorului, constatăm că ne aplecăm mai curând asupra operei, neglijând adesea biografia, păcat mai lesne de iertat decât acela de a contabiliza date şi locuri biografice, în detrimentul bibliografiei. Am constatat aceasta  răsfoind o revistă literară, „Sud”, de unde aflăm că Miron Radu Paraschivescu (congener cu Emil Cioran, Alexandru Ciorănescu, Nicolae Caranica) se născuse la Zimnicea. De aici migrează în celălalt capăt al ţării, la Cluj, unde viitorul poet, eseist, traducător este student în Arte, după care, întors la matcă- ne referim la cea vocaţională-devine absolventul Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Secretar de redacţie la „Era Nouă”, apoi la „Timpul”(1936-1938), unde semnează cu pseudonimul Paul Scorţeanu. Din 1939, publicistul devine şef al  Biroului Presei din Cluj. Împreună cu prietenul său Ion Vinea, scoate revista „Gazeta satului”. Îşi continuă pasiunile de întemeietor şi conducător de reviste: „Revista literară” (1947-1948), „Almanahul literar” (Cluj, 1949-1952). Bibliografia scriitorului, cea care îl îndreptăţeşte să figureze pe o placă memorială, sau/şi pe firma unui muzeu memorial cuprinde: „Oameni şi aşezări din Ţara Moţilor şi a Basarabenilor” – debut editorial – (1938), „Cântece ţigăneşti” (1941), „Pâine, pământ şi ţărani” (1943), „Laude şi alte poeme” (1951), „Cântarea României” (1951), „Declaraţie patetică” (1960), „Versul liber (1965), „Tristele” (1968), „Drumuri spre oameni” I-II (1970), „Bâlci la Râureni” (1964), „Drumuri şi răspântii” (1967). Cunoscut în primul rând ca poet, Miron Radu Paraschivescu s-a mişcat lejer în lumea reportajului şi a memorialisticii, a cochetat şi cu teatrul, a fost un trducător de luat în seamă şi un sfătuitor dezinteresat pentru mai tinerii confraţi. Din lunga listă a acelora care s-au aplecat asupra operei sale amintim pe: I. D. Bălan, N. Manolescu, M. Ungheanu, N. Balotă, A. Păunescu, Ş. Foarţă, M. Banuş, D. Micu, M. Preda, M. Iorgulescu, Ş. Cioculescu, C. Ciopraga, L. Dimov, Gh. Grigurcu ş.a. Ne oprim la o însemnare a lui Eugen Simion, din care aflăm că „Paraschivescu ne apare azi ca o structură omogenă, în ciuda diversităţii derutante a stilurilor sale. În universul liric rămâne un frondeur mereu egal cu sine, apropiat când de Withman, când de Ion Barbu, când de Ungareti, de Garcia Lorca sau de cântecul lăutăresc”.

„Calitatea de om autentic”, pe care o sublinia Nicolae Manolescu, interpretarea şi înţelegerea unică în epocă a libertăţii au dat mari dureri de cap Securităţii care, între 5 mai 1961 şi 30 august 1962, 14 ianuarie 1969 şi 21 noiembrie 1970 l-a „supravegheat 24 din 24 de ore. Un dosar, cel de-al doilea, cu nume de cod Văleanu, conţine toate notele informative privind înregistrarea convorbirilor telefonice până când în casă se stingeau luminile şi familia se culca” (A. Dobre, Eternul eretic).             Atitudinea ostilă, sentimentele „duşmănoase” faţă de puterea comunistă fac din MRP, un pericol public.

M. Neagu, C. Lupeş