MIRON RADU PARASCHIVESCU, posibila reîntoarcere (II)

Avea prieteni sinceri („frecvent era vizitat de familia Valeriu Sârbu”), dar şi personaje de conjunctură care jucau teatru într-o „atmosferă      familiară” sau „pulsată de invitaţi”. Miron Radu Paraschivescu       comentează actualitatea internă sau externă, „critică… grupări potente” politice, sau din lumea culturală şi de artă, fapte relatate de agenţi crezuţi de scriitor drept amici.

Senin, se bazează pe prietenii din ilegalitate, „influenţi acum – Gogu Rădulescu, Manea Mănescu, Corneliu Mănescu. Aceştia menţin încă legătura cu el, dar, din motive doar bănuite, nu-i oferă vreo funcţie de răspundere”.  Are momente de explozie furibundă. Desfide şi cenzura, şi autocenzura. Vrea libertate.

Pentru noua orânduire, un individ ca Miron Radu Paraschivescu care se căsătorise de patru ori şi avea nenumărate alte iubite, nu putea constitui, din punct de vedere moral, un model de om nou. Din punctul de vedere al structurii sufleteşti, de asemenea, nu putea intra în vederile celor puternici. El se inflamează de lucruri, de aspecte minore şi ignoră sau uită pe cele majore. Nu este un „instrument”, este greu de controlat căci nu suportă, din fire, niciun fel de autoritate.

MRP avea o poziţie anarhistă şi revizionistă. Era adeptul principiului amorul liber pe care el îl considera revoluţionar.

Acţiunea de urmărire viza modul de viaţă al poetului la Vălenii de Munte, persoanele care-l vizitau, dacă vizitele au „caracter organizat”, dacă „se ţin unele cenacluri literare în care se citesc versuri „de sertar”.

Apar în dosarul lui Miron Radu Paraschivescu ca persoane din anturajul său: Paul Anghel, „legionarul” Gabriel Pamfil, Elena   Pătrăşcanu, „fosta soţie a lui Lucreţiu Pătrăşcanu” şi Iannis Veachis, „actualul ei soţ”. Alcătuiau un fel de „rezistenţă” fără sorţi de izbândă. Se autoiluzionau că pot schimba ceva. Ei duc o existenţă dublă – afişând faţă de terţi adeziunea la sistem, negând-o în cercul pe care-l cred intim.

MRP face guverne în care… urmau să intre mai mulţi poeţi» din opera cărora a tradus, ca de pildă Federico Garcia Lorca şi Robert Desnos (A. Dobre, Eternul eretic)..

„Lumea mai bună şi mai dreaptă” în care Miron Radu Paraschivescu crezuse deplin cu toată puterea  lui de iluzionare, de om al literaturii, al cuvântului se dovedeşte o utopie, o lume nedreaptă.:

„Noua orânduire cultivă exagerat nonvaloarea, îngrădind libertatea de creaţie”. În acelaşi context refuză să citească versuri la o şezătoare din Vălenii de Munte : „Pe mine  mă înjură sus şi eu să le citesc o poezie”

Acţiunea de urmărire stabileşte minuţios relaţiile apropiate ale lui Miron Radu Paraschivescu, precum şi măsura în care „ieşirile lui reacţionare” influenţează „în rău” creaţia literară a „elementelor” din grupul de prieteni. Îl critică pe Mihai Beniuc şi, cu acelaşi prilej, aduce insulte ziarului Scânteia şi calomniază societatea în care trăim”. Miron Radu Paraschivescu pare mereu vulnerabil.

În 1968, îi apărea volumul Tristele, fiind comentat la Europa liberă de Monica Lovinescu la rubrica Puncte de vedere.

Câţiva ani, scrierile sale au ţinut prima pagină a Europei Libere ! Prin jungla contemporanilor„printre domestice fiare mă trec/ care trecerea mi-o latră”, cel care a făcut din păgubaşi o categorie etică exemplară, n-a fost, nu este un om al aranjamentelor, cu verbul sau existenţa şi nici cu istoria, după cum nu este un om al visatului drum de mijloc. Şi putem să-l credem atunci când ne spune:

„Pe auritul drum de mijloc/ Care este al tuturor/ Pe auritul drum de mijloc/ Mă visasem călător”, dar „Pe auritul drum de mijloc/ Nici acum când sunt bătrân/ Pe auritul  drum de mijloc/ Nu-s în stare să rămân”.

Ne-am consolat cu gândul că defilăm zilnic prin faţa fostei sale locuinţe bucureştene, situată în una dintre cele mai populate zone (Piaţa Romană), lângă destul de apropiatul sediu al Muzeului Naţional al Literaturii Române, pe b-dul Gheorghe Magheru, la nr. 43, parcă o prescurtare a anului apariţiei volumului „Pâine, pământ şi ţărani” (1943). Popasul e provocat de o placă memorială pe care e încrustat textul:

„Aici a trăit şi a creat între anii 1960-1971 poetul MIRON RADU PARASCHIVESCU (1911-1971)”

Fie şi măcar o asemenea placă memorială, cu datele ce privesc perioada în care scriitorul a locuit aici, montată pe fosta locuinţă din Vălenii de Munte, ar însemna, în primul rând, un gest de civilizaţie, convertit într-o marcă literară ce înnobilează urbea prin sporirea zestrei cultural – memorialistce a aşezării. Un asemenea prim gest reparatoriu, ce acompaniază data centenarului naşterii (2 octombrie a.c.) poate crea premizele visatului muzeu memorial Miron Radu Paraschivescu !

M. NEAGU, C LUPEŞ