CAPITALISMUL DEMOCRATIC

După 40-50 de ani în care am privit peste gardul vecinului şi am aflat că apologeţii capitalismului o ţineau sus şi tare că societatea comunista – respectiv comunismul – este o utopie şi unii dintre noi am început chiar să credem văzând condiţiile grele de viaţă din ultimii ani dinainte de ’90, am asistat la schimbarea foii şi la trecerea la capitalismul democratic. Abundenţa de produse din magazine după ceva ani de lipsuri a făcut să credem că am fost invadaţi de câinii cu covrigi în coadă; mai mult dădeam drumul la robinete de câteva ori pe zi pentru a nu pierde momentul în care pe acestea începea să curgă laptele şi mierea. (Doar cei mai în vârstă îşi aminteau că în anii ’60 – ’70 magazinele erau pline cu de toate şi produsele erau de o calitate neîndoielnică). Egalitatea între membrii societăţii comuniste a fost înlocuită cu egalitatea de şanse a cărei veridicitate o constatăm din plin pe pielea noastră. Am spus alături de alţii că într-adevăr comunismul este o utopie deoarece noi oamenii nu suntem capabili de asemenea societate care nu înseamnă aşa cum îşi închipuiau unii ca toţi să umblăm în salopete şi cu gamela la brâu ori toţi să aibă salarii egale şi să locuiască în “faguri” de beton ci aşezarea fiecăruia pe creanga în funcţie de capacitate şi pregătire. Societăţile aşa-zis comuniste din ţările estului nu făceau decât să copieze modelul URSS-ului care, cel puţin ca lozinca, se baza pe puterea proletariatului iar cultura era una proletcultistă. Am subliniat că adevăratul comunism îl găsim doar în cărţile SF unde fiecare este pregătit pentru postul pe care îl ocupa iar cei din vârful piramidei ocupaţionale nu privesc cu dispreţ la cei de la baza ei. Unde mai pui că în asemenea societăţi nu există politruci, partide şi alte “minunăţii” pe care le-am trăit şi continuăm să le trăim. Dar să revenim în zilele noastre şi să pornim de la axiomă “Comunismul este rău, este o utopie şi este o formă extremă de dictatura”. Luăm această afirmaţie drept bună, o repetăm ca papagalii şi luăm de bună altă axiomă: “Spre deosebire de comunism în care toţi sunt furnicuţe în muşuroi, capitalismul este o societate superioară, ba chiar perfectă, în care valoarea omului este bla, bla, bla…”. (Să nu-şi fi adus aminte acei apologeţi capitalişti că socialismul şi comunismul spuneau că omul este cel mai preţios capital?). Până aici este clar? Cred că da. În rezumat, comunism=câh! Şi capitalism=gigea. Dar… după ce societăţile capitaliste dezvoltate au făcut ceeace au făcut şi au dus aşa-zisul comunism la disparitie – vrajeala cu democraţia nu face decât să acopere realitatea care înseamnă ocuparea noilor pieţe de desfacere din estul Europei pentru supraproducţia vestului – s-au apucat să se aplaude că “adevărata societate” a ieşit învingătoare în lupta cu utopicul comunism. şi să-şi trâmbiţeze victoria în cele patru zări. Dar ce să vezi? Într-o zi… (unii zic că a fost prin 2007, alţii că a fost prin 2008), minunata, adevărata şi superioara societate capitalista-rebotezată de către unii ca fiind “post-industrială” – a început să se clatine şi să se clatine şi să se clatine în continuare nefăcând altceva decât să demonstreze că şi această societate este o utopie construită din cărţi de joc care stă să cadă. ŞI VA CĂDEA! Cutremurele din economiile europene nu sunt altceva decât replici ale marelui cutremur din America aşa cum s-a întâmplat şi în anii ’29-’33. Nu o să mă apuc să plâng de milă americanilor sau a celor din Europa vestică ci de mila noastră. Când vor cădea zgârie – norii din America, ce se va întâmpla cu bojdeuca numită România? Mi-e şi groază să mă gândesc! Cred că cel mai util pentru noi este să nu mai căutăm să înţelegem politicile globale ci să ne mulţumim cu branzica din cursa de şoricei ce suntem iar când arcul cursei se va declanşa… asta e!

Gh. SÂRBU