IARNA LA ORAŞ

Ceea ce ne-a oferit ca spectacol albul imaculat al zăpezii a fost peste aşteptări: un vis de copilărie cu decor hibernal, spirale cenuşii. copaci de cleştar, lumini îngheţate, într-o autentică încremenire citadină. Viaţa pitită între fulgi de zăpadă a devenit straniu de perfectă şi calmă, departe de zgomotul balcanic al orăşelului cu iluzii îngheţate. Povestea aceasta ar fi putut fi frumoasă şi nostalgică, cu un final fericit dacă nu ne-am fi confruntat cu o realitate desăvârşită a imaginii apocaliptico-europene a secolului XXII lea: străduţe îngropate în nămeţi, cartiere ascunse de ninsoare, drumuri impracticabile cu gheaţă suficientă pentru patinuar, nămeţi siberieni imposibil de escaladat pentru temerararul, aventurat într-o expediţie vălenară.

Prin ninsoare, cetăţenii nu se mai văd, nu se mai salută, sunt irascibili, înjură mersul pe jos, primarul, preşedintele, guvernul care va veni, lopata de plastic, pe Dumnezeu.

Deşi, până acum, am fost feriţi de ninsori vânt şi temperaturi foarte scăzute, în acest februarie, omătul căzut abundent ne-a surprins, ne-a găsit neutilaţi şi nepregătiţi fizic şi psihic în faţa naturii dezlănţuite. Frumuseţea stranie a devenit duşmănoasă şi omătul a ajuns inamicul public. Mergând pe deviza „cu forţa naturii nu ne putem pune”, autorităţile au lăsat zăpada din oraş în voia sorţii, şi în faţa insuficientelor maşini utilate în acest sens.

Degajarea trotuarele şi a parcărilor de zăpada aşternută într-un timp atât de scurt a fost şi este cea mai mare problemă a urbei.

Doar străzile principale au avut parte de deszăpezire, iar trotuarele şi drumurile secundare au încercat să se descurce fără ajutor, făcând parte din categoria zonelor dispuse să se deszăpezească singure.

Aşa-i în marea familie din oraşele mici. Toată lumea se înţelege cu toată lumea! Cine dispune poate să-şi care zăpada din faţa porţii, cine nu, să aştepte primăvara cănd va fi să vină.

Cunoscând acestea, unii dintre cetăţenii cartierelor mărginaşe s-au mobilizat în degajarea stratului gros de zăpadă, au acţionat prin forţă fizică, sau au plătit maşini pentru debarasarea zonei de omătul tasat, ştiind că străzile lor sunt lăturalnice şi prezintă interes doar pentru evenimente electorale.

Am sperat ca zăpada căzută să aducă cu adevărat bucurie copiilor intraţi forţat în vacanţă. Dar spre stupoarea părinţilor şi disperarea bunicilor au stat în casă, la calculator!!!

Au murit oare până şi oamenii de zăpadă? Copiii au uitat bulgăreala iar mogâldeaţa de nea există numai virtual? Chiar şi neaua jucăuşă să-i abrutizeze întratât încât să nu mai găsescă un loc de joacă în orăşelul troienit?

Şi totuşi, cu adevărat bucuroşi de această situaţie par să fie doar oamenii de la salubritate şi câinii vagabonzi. Cei dintâi pentru că nu mai sunt nevoiţi să meargă din bloc în bloc cu maşina de gunoi să golească, datorită mormanelor de zăpadă formată, iar cei din urmă pentru că fără intervenţia maşinii de gunoi, au masa ca şi servită la orice oră şi în orice loc.

În ciuda tuturor, zăpada a pus definitiv stăpânire pe oraşelul lui Iorga.

Alb şi iar alb peste patimi, ambiţii, caractere, aspiraţii, orgolii. E un semn de hibernare citadină, un simbol că avem mai multă nevoie de alb în această lume incertă de portocaliu şi roşu. ,,Ninge fără milă, cu vinovăţie/Ca o inculpare, ca un martor mut/ Ninge ca o nuntă, ninge şi sfâşie/ Se fărâmiţează ultimul salut/.

Prof. Camelia Neagu