vineri, 3 februarie 2012

UN OM POLITIC AUTENTIC ÎL CUNOAŞTEŢI DUPĂ FAPTELE SALE, NU DUPĂ VORBE

(INTERVIU CU DOMNUL DEPUTAT MIHAI CRISTIAN APOSTOLACHE)
Reporter: Domnule deputat, vreau să ştiu, pentru început, cum aţi încheiat anul 2011?
Sfârşitul de an 2011 a fost unul excelent atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere personal.
În plan politic am avut satisfacţia să constat că efortul depus de mine pentru susţinerea dezvoltării localităţilor din zonă este apreciat şi de unele autorităţi locale şi, astfel, am devenit, la propunerea primarului din Starchiojd şi cu aprobarea consiliului local, cetăţean de onoare al acestei localităţi. De asemenea, mă bucur că am reusit să atrag fondurile necesare pentru începerea lucrărilor la noul sediu al Protoieriei Văleni, instituţie necesară pentru întreaga zonă, nu numai pentru Vălenii de Munte şi am putut să pun în aplicare mai multe proiecte cum ar fi proiectul “Produs de Valea Teleajenului” care a constat în organizarea la Palatul Parlamentului a unei expoziţii cu produse din zona Văii Teleajenului, proiect continuat de un altul pe care l-am organizat la Vălenii de Munte, intitulat “Gala Premiilor Valea Teleajenului”, acţiune ce a avut menirea de a premia oamenii care au contribuit prin efortul lor la promovarea şi dezvoltarea Văii Teleajenului. Nu în ultimul rând, doresc să amintesc şi de proiectul „Parlamentul pentru tineri”, proiect prin care am urmărit să promovez modul în care funcţionează Parlamentul în general, Camera Deputaţilor, în special.
În plan personal sfârşitul de an a fost marcat de două evenimente majore şi anume sosirea pe lume a celei de-a doua fetiţe a familiei şi obţinerea titlului de doctor în drept al Universităţii din Bucureşti, tema tezei de doctorat fiind “Statutul juridic al primarului în dreptul românesc şi în dreptul comparat”.
 Mai sunt câteva zile şi începe o nouă sesiune parlamentară ordinară. Cum credeţi că se va desfăşura activitatea Parlamentului în această sesiune?
Ne aflăm la începutul unui an cu o încărcătură politică puternică deoarece este anul în care vor avea loc alegeri atât pentru autorităţile locale, judeţene, cât şi pentru forul reprezentativ suprem al poporului, Parlamentul. Prin urmare va fi un an agitat, iar la nivel parlamentar, agitaţia va fi şi mai mare pentru că cei din opoziţie, profitând de prezenţa permanentă a mass-media în clădirea Parlamentului, vor încerca continuu să provoace un scandal mediatic care să-i aducă în centrul atenţiei. Inclusiv convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului a avut acelasi rol.
Legat de scandaluri, anul 2012 nu a început tocmai bine pentru PDL, Preşedintele Băsescu şi Guvernul agitând apele cu proiectul legii sănătăţii.
Aşa este. Preşedintele a greşit când l-a atacat pe Raed Arafat, dar şi noi am greşit ca parlamentari că am tolerat ca Guvernul să vină în Parlament şi să-si asume răspunderea pe legi care trebuiau să treacă prin procedura parlamentară obisnuită.
Pe fond, însă, sistemul de sănătate trebuie reformat astfel încât cetăţeanul să beneficieze de servicii medicale corespunzătoare.
Nu întâmplător m-am implicat din 2009 încoace în atragerea de fonduri pentru modernizarea Spitatului Orăsenesc Vălenii de Munte şi sunt bucuros, în primul rând că am salvat acest spital de la închidere, iar în al doilea rând  că am reuşit să-l modernizez. Totodată, mă bucur că şi administraţia locală a înţeles cât de important este acest spital şi, urmând exemplul meu,  s-a implicat în susţinerea lui financiară.
Constat că dumneavoastră recunoaşteţi că s-au implicat şi alţii în susţinerea spitalului, însă ceilalţi nu recunosc contribuţia dumneavoastră.
  Depinde de modul în care ai fost educat. Dar aş vrea să mai spun ceva. În timp ce primarul Oraşului Vălenii de Munte are la dispoziţie un buget de 180 miliarde lei vechi, eu ca parlamentar nu dispun  de nici un buget şi, cu toate astea, am reuşit să conving diverse ministere să aloce fonduri pentru spital, pentru şcoli, pentru alimentări cu apă şi canalizare, pentru culte etc. Cum e mai simplu să te folosesti de fondurile pe care le ai la dispoziţie sau să ai 0 lei şi să aduci în zonă zeci de miliarde pentru investiţii?
În legătură cu închiderea unor obiective din zonă, de curând Ministerul Transporturilor a decis suspendarea circulaţiei trenului pe tronsonul Ploieşti-Măneciu. Nu aţi putut face nimic?
Mai întâi de toate trebuie să ştiţi că liderii de sindicat din CFR m-au anuntat despre această decizie după ce aceasta era deja luată.
Dacă ştiam din timp poate că situaţia era alta astăzi. Dar şi aşa, în data de 17 ianuarie 2012, m-am adresat Ministrului Transporturilor printr-o scrisoare prin care i-am solicitat să revină asupra deciziei de suspendare a circulaţiei trenului pe acest tronson.
Mai trebuie să ştiţi şi faptul că nu numai tronsonul Ploieşti-Măneciu a fost închis, ci şi Ploieşti-Slănic şi Ploieşti-Târgovişte, tronsoane care de-a lungul timpului au adus pierderi mari companiei de căi ferate devenind astfel o povară pentru fiecare cetăţean al acestei ţări. De altfel, închiderea unor tronsoane de cale ferată nerentabile reprezintă una din condiţiile impuse de FMI. Iar ca să fim sinceri până la capăt, orice om raţional ştie că nu se ajungea într-o astfel de situaţie dacă toţi cei care călătoreau cu trenul pe această rută îşi luau bilet sau abonament şi dacă controlorul îşi făcea datoria. Dar aşa cum am precizat, preocupare din partea mea există pentru găsirea unei soluţii de rezolvare a acestei probleme, iar una din soluţiile posibile poate fi concesionarea către un operator privat, pentru că dincolo de problema transportului, mai intervine şi problema disponibilizării a circa 100 de persoane, lucru cu care nu pot fi de acord.
 Domnule deputat, ziua de 15 ianuarie a fost declarată printr-o lege iniţiată de dumneavoastră şi de alţi colegi parlamentari, Ziua Culturii Naţionale. Aţi organizat ceva cu ocazia acestei zile?
Pentru început vreau să-mi exprim bucuria pentru faptul că Parlamentul României a fost de acord cu declararea prin lege a zilei de naştere a poetului nepereche, ca Ziua Culturii Naţionale.
În legătură cu acţiunile organizate pentru a marca această zi, vă precizez că am depus în data de 15 ianuarie, împreună cu câţiva tineri, un buchet de flori la statuia lui Mihai Eminescu din Ploieşti, iar pe data de 16 ianuarie am oferit câte o carte cu versuri de Eminescu fiecărei şcoli din cele 10 localităţi care alcătuiesc Colegiul 5 Valea Teleajenului.
 Săptămâna trecută, mai exact pe 21 şi 22 ianuarie, Uniunea Social Liberală din Vălenii de Munte a organizat în faţa sediului PSD un miting împotriva actualei guvernări. S-a strigat inclusiv Apostolache trădător. Cum catalogaţi această acţiune?
Această acţiune are o istorie interesantă. Vineri seara, la Pensiunea Vera şi Livia din Văleni au fost chemaţi o parte din membrii PSD cărora li s-a oferit o masă, prilej cu care Mircea Cosma şi Constantin Florin, cunoscut sub porecla de Bebe Moacă, le-au trasat direcţiile de acţiune pentru a doua zi.
Din păcate pentru ei, dacă la masa de vineri seara au fost prezente în jur de 70 de persoane, la mitingul de sâmbătă şi duminică au fost prezente 15 persoane sâmbătă, respective 22 persoane duminică.
Deci dacă analizăm din punct de vedere economic au fost cheltuieli mari şi eficienţă zero.
În legătură cu sintagma Apostolache trădător, există un proverb care spune “Cine zice, ăla este”. Trădător sunt cei care nu au făcut nimic pentru români şi pentru România. Eu nu mă includ în această categorie.
 Domnule deputat, aveţi o imagine bună în rândul oamenilor din oraş şi din zonă, datorită activităţii dumneavoastră intensă.  Cu toate astea, există câţiva oameni în oraş care pe unde merg nu uită să arunce câte o vorbă urâtă la adresa dumneavoastră. Cu ce i-aţi derenjat pe aceşti oameni?
Nu toată lumea este de acord cu ideile şi acţiunile mele şi acest lucru este un lucru firesc.
Dar, după cum aţi spus şi dumneavoastră, oamenii în general au o părere bună despre activitatea mea şi pentru acest lucru ţin să le mulţumesc. Desele întâlniri pe care le-am avut cu oamenii din zonă, mi-au demonstrat că există sprijin pentru mine şi pentru acţiunile pe care le iniţiez. Dar există o categorie de oameni care fac parte din grupul de interese din fruntea Primăriei Vălenii de Munte, oameni care au tot interesul să mă discrediteze şi să inventeze fel de fel de lucruri despre mine, scopul fiind acela ca ei să rămână în continuare conectaţi la rezervorul de bani publici reprezentat de Primăria Văleni. Un om politic autentic îl cunoaşteti după faptele sale, nu după vorbe.
Mai este o categorie de oameni care nu sunt de acord cu măsurile luate de guvern şi este normal să fie aşa. Dar, după cum s-a văzut, aceste măsuri au ajutat economia românească să-şi găsească stabilitatea, echilibrul pierdut ca urmare a crizei mondiale şi a greşelilor clasei politice din cei 21 de ani trecuţi de la revoluţie. Dacă nu se luau aceste măsuri, astăzi ne aflam şi noi în situaţia Greciei, Italiei, Ungariei etc.
O ultimă categorie este a celor care au crezut că dacă stau lângă mine, îmi vor influenţa decizia politică, desigur în beneficiul lor. S-au înşelat. Decizia politică se ia pentru interesul public nu pentru interesul personal al unuia sau altuia. Accept orice sfat, orice idee, dar când vine vorba de o decizie politică sau de acţiune politică, acestea trebuie să fie în consens cu interesul general şi nu individual. Dacă alţii au ajuns în diverse funcţii dând din coate, eu am ajuns în această funcţie datorită votului acordat de cetăţeni şi pentru mine înseamnă o mare responsabilitate.
Imaginea mea este de fapt imaginea fiecărui cetăţean din Văleni, Măneciu, Drajna, Gura Vitioarei, Teişani, Izvoarele, Ceraşu, Poseşti, Starchiojd, Bătrâni.
Orice titlu pe care îl obţin, orice diplomă pe care o primesc sunt şi ale oamenilor din cele 10 localităţi ale Colegiului 5 Valea Teleajenului. Dar şi orice vorbă urâtă care îmi este adresată, este adresată de fapt şi fiecărui cetăţean din această zonă.
Dar oamenii mai fac şi greşeli…
Dacă n-am face greşeli, n-am fi oameni. Dar nu este o problemă să greşeşti, problema intervine când persişti în greşeală.
Revenind la acţiunile de stradă ale opoziţiei, credeţi că acestea vă vor crea probleme în perspectivă?
Orice om are dreptul să se exprime şi să-şi susţină ideile politice. În legătură cu acţiunile de stradă ale USL Văleni, speram ca cei care au iniţiat astfel de acţiuni să-şi ceară scuze cetăţenilor oraşului pentru cei 65.000 euro fără TVA cheltuiţi pentru WC-ul  public din parcul oraşului. Dar cum spuneam şi cu altă ocazie, probabil acesta este simbolul activităţii actualei conduceri a oraşului.
La finele anului trecut aţi renunţat la calitatea de preşedinte al Organizaţiei PDL Vălenii de Munte şi l-aţi propus în locul dumneavoastră pe domnul Ioniţă Constantin care a fost acceptat prin vot de toată lumea prezentă în sală. Ce v-a determinat să faceţi această mutare?
Rolul meu a fost să pun organizaţia pe un drum nou şi să tin oamenii uniţi, lucru pe care l-am realizat. Am considerat că organizaţia poate funcţiona şi fără mine şi atunci am luat această decizie. Domnul Ioniţă mi-a demonstrat în toată această perioadă că vrea, ştie şi poate să conducă o astfel de organizaţie. Un om care a terminatASE-ul cu 9,55 la timp şi nu la 50 de ani  ca altii, înseamnă  că este un om capabil şi instruit. Un om care şi-a luat soarta în propriile mâini şi a pus bazele unei afaceri pe care a menţinut-o 21 de ani şi a dezvoltat-o înseamnă că este un om hotârât, ambiţios şi creativ. Un om care are o familie şi a avut grijă să le asigure copiilor un trai decent şi să-i îndrume în viaţă pe drumul corect, renunţând în favoarea lor la munca depusă în cei 21 de ani şi păstrându-şi doar rolul de consilier  înseamnă că este un om echilibrat şi calculat.
Un om care şi-a format în jurul său o echipă la partid, înseamnă că poate să-şi facă echipă şi în administraţie. De aceea l-am ales pe domnul Ioniţă Constantin.
Un mesaj  pentru cetăţenii din Vălenii de Munte?
Le spun că voi rămâne acelaşi om deschis şi implicat în rezolvarea problemelor zonei., iar în ceea ce priveşte conducerea oraşului, le spun că Văleniul merită mai mult.
Mulţumesc domnule Deputat pentru interviul acordat.
Vă mulţumesc şi eu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu