SFÂRŞITUL LUMII ŞI SFÂRŞITUL LUNII

Sfârşitul lumii prevăzut de calendarul amerindian a trecut fără ca lumea să dispară. Ce nu a trecut şi nici nu va trece este “sfârşitul lunii” care ne apasă de 12 ori anual şi care se traduce prin îngrijorarea că ne prinde fără bani în buzunar. Mulţi români trăiesc cu această spaimă şi socotesc la firimitură cheltuielile care să-i facă să treacă în luna următoare fără să se îndatoreze. Nu ştiu dacă sfârşitul lunii este mai de spaimă decât începutul lunii următoare; cred că ambele sunt de spaimă. Dacă sfârşitul lunii este aşa cum am spus, începutul lunii următoare este startul sărăcirii accentuate prin majorarea a tot felul de preţuri la alimente, utilităţi, taxe şi impozite. De mulţi ani trecerea dintre ani se rezumă doar la o petrecere pe măsura buzunarului iar urările “Şi în anul care vine…” au devenit vorbe în vânt din moment ce ni se anunţă tot felul de scumpiri. Ni s-a spus că 2013 este un an dificil şi aşa este chiar din prima zi. Majorarea preţurilor la accize-veşnicele şi dragele noastre accize-la curentul electric, gaz metan şi carburanţi care are ecou puternic în toate celelalte preţuri vin exact când trebuie adică tocmai când consumul cetăţenilor de electricitate şi de gaz metan creşte mult din cauza temperaturilor scăzute şi din cauza nopţilor lungi. Bună zicala cu “Atunci când ii dai ii fată vaca şi când este să dea îi moare viţelul!”. Sărmanul stat, îmi vine să-i plâng de milă! (Când spun “stat” mă refer la reprezentanţii lui adică la guvernanţi). Ne jupoaie de nu mai avem piele pe noi şi tot el se vaită. Se măresc pensiile cu 4%. Vai, vai! De unde să scoată săracii guvernanţi banii? Aceasta este discuţia de ultimă oră şi problema este învârtită pe toate feţele. Au apărut voci “autorizate” care spun că trebuie majorate dar nu acum. Dacă nu acum, când? După trei ani în care nu s-a dat un sfanţ la pensii, cu scuza crizei, majorarea de 4% este nenorocirea bugetului. Văicărelile guvernanţilor sunt justificate din moment ce niciunul dintre ultimele guverne nu a făcut nimic pentru crearea locurilor de muncă; nu au fost în stare nici măcar să scoată la lumina munca la negru care ar fi rezolvat problema banilor din buget. Toţi se laudă cu pornirea investiţiilor, cu crearea de sute de mii de locuri de muncă şi cu atragerea fondurilor europene dar la sfârşit de mandat se pierd în explicaţii despre greutăţile pe care nu au reuşit să le depăşească. Pe lângă nenorocirea cu 4% guvernul doreşte să reconsidere pensiile militarilor-abia se adusese nivelul acestora la normalitatea în care un burtos cu state grele de stat la birou să nu mai primească o pensie de 4-5 ori mai mare decât un civil care şi-a rupt spatele de muncă într-o uzina – dar şi îndemnizaţiile pentru revoluţionari. Referindu-se la aceştia din urmă Ponta a spus că asta se va întâmpla doar după o verificare atentă a celor care solicită indemnizaţii. Am auzit-o şi la alţii dar până la urmă tot neverificaţi au rămas!
Nu îmi dau seama din ce cauză cei care vin la guvernare ne cred tâmpiţi. Oricine îşi poate da seama că mărirea preţurilor la energii de tot felul produce un plus substanţial în buget sub formă de impozite şi taxe mult superior celor 4% aşa că discuţiile despre sursa de finanţare este una aiurea. Statului îi convine orice mărire de preţuri şi acest lucru este în contradicţie cu asigurarea de către acelaşi stat a unui nivel de trai civilizat. Practic ne învârtim într-un cerc vicios scăldându-ne în salarii şi pensii departe de cele din Europa şi cheia ieşirii din acest cerc nu este altceva decât producţia de bunuri pentru consumul intern şi extern. Se cunoaşte această cheie dar nimic din programele de guvernare nu vorbeşte despre activarea ei. Cu alte cuvinte mai totul este lăsat să curgă de la sine fără ca cei care conduc-prost-ţara să facă ceva concret. În zadar s-au sugerat soluţii care să ducă la reducerea evaziunii fiscale, la creşterea numărului salariaţilor plătitori de impozite şi implicit la ajungerea la un buget acoperitor pentru cheltuielile legate de sănătate, învăţământ, salarii şi pensii. Parcă se vrea să fim ţinuţi la acest nivel. Că este criză sau că nu mai este criza este neesenţial deoarece noi tot rău o ducem. Speranţele într-un trăi mai bun promis la schimbarea guvernanţilor se sting repede sub şuvoiul unor noi constrângeri şi asta s-a întâmplat şi de data aceasta.
Gh. SÂRBU