duminică, 8 aprilie 2012

IMAGING EUROPE 2011–2013 PROIECT MULTILATERAL COMENIUS

O nouă etapă din proiectul Comenius Imaging Europe s-a derulat în perioada 22–27 ianuarie 2012. De data aceasta, drumurile noastre europene ne-au purtat spre Zagreb, capitala Croației, unde am ajuns după o foarte scurtă escală pe aeroportul din Frankfurt. Aici am schimbat avioanele in aproximativ 30 de minute (în România, nici taxiurile nu le poți schimba în intervalul ăsta de timp!) și, ca o curiozitate, cu cât mai tare ne grăbeam noi să ne îmbarcăm, cu atât mai imperturbabili erau germanii: până nu ne-au verificat și tocurile de la pantofi, nu ne-au lăsat să trecem! La întoarcere, însă, escala a fost la Viena: alt aeroport, alți oameni, altă muzică – Strauss peste tot…
Spre deosebire de Grecia, unde ne-am întâlnit doar coordonatorii de proiect, la Zagreb am mers atât profesori, cât și elevi din toate țările participante astfel că, la întoarcere, fiecare știa câteva cuvinte de bază în spaniolă, croată, greacă…. Delelgația Grupului Școlar Agromontan Vălenii de Munte a fost alcătuită din profesorii: Lavinia Lup si Florina Ene, elevii: Tatiana Tudor, Andreea Paraschivoiu, Florian Paraschivoiu din clasa a XII-a B și Anaida Ogrezeanu din clasa a XI-a B. Aceștia din urmă au avut șansa de a cunoaște din interior obiceiurile, cultura, tradițiile croate deoarece au fost cazați la diverse familii ale elevilor de la IX gimnazija Zagreb, iar experiența trăită li s-a părut unică și de mare valoare!
În prima zi a întâlnirii de la Zagreb am făcut cunoștință cu orașul și cu oficialitățile sale, am participat la o frumoasă ceremonie de primire unde ne-am bucurat de momentele artistice oferite de gazdele noastre, elevi talentați și interesați de activitățile extrașcolare: balet, pian, teatru, muzică, pictură.
Programul din zilele următoare a cuprins întâlniri de studiu la școală și s-au desfășurat sesiuni de lucru pe două planuri: o secțiune a cuprins coordonatorii de proiect care au pus la punct detaliile întâlnirii prezente și pe cele care vor urma, cealaltă secțiune a inclus elevii și profesorii însoțitori care au învățat cum să editeze–prelucreze filmele pe care le-au adus cu ei din etapa “Your Country In My Country” pentru a le finaliza și a le urca pe pagina de facebook a proiectului Imaging Europe
Schimbul de impresii, idei, informații variate a fost parte a activității lor comune la școală, în felul acesta elevii au descoperit lucruri inedite despre multe țări din Europa și au avut, în același timp,  șansa de a-și promova propriile țări cu tot ce considerau ei că-i defineste ca popor al tării respective. Eu pot să spun că, după aceste experiențe europene, am conștientizat că nu știm să ne promovăm țara așa cum ea ar merita, am văzut că talentul nostru lingvistic este de departe un atuu, că românii sunt toleranți, frumoși, educați!
La final, după discuții și analize multiple, s-a decis ca YCIMC să fie urcat pe facebook în trei săptămâni de la întoarcerea acasă pentru a exista timp suficient de modificări și completări. Filmul va avea maxim 15 minute și se va constitui în al doilea capitol al filmului Imaging Europe, dupa prezentarea școlii care s-a realizat deja pentru întâlnirea din Grecia.
S-au mai stabilit datele de întâlnire din România: 29 aprilie–4 mai 2012 și Turcia: 23–28 septembrie 2012, dar și sarcinie de lucru pentru România. Aici se vor prezenta interviurile și cercetările istorice care s-au făcut din etapa “The class of 1990 and 2020”, plecând de la prezent: cum arată țara mea acum?, de ce facilități ma bucur eu acum?, sunt mulțumit de imaginea țării în Europa? și, întorcându-ne în trecut, acum 20 de ani, să descoperim cum era țara noastră atunci, ce așteptări aveau tinerii de la acea vreme, ce s-a realizat și ce nu… Există și partea de viitor a acestui studiu: cum îl văd tinerii din ziua de azi?, ce-și doresc ei pentru următorii 20 de ani?, ca un fel de ‘capsula timpului’: peste ani vor vedea dacă visele lor s-au împlinit, dacă ce-și imaginau ei că va fi viitorul chiar va prinde contur….iar această etapă din istoria Europei se va scrie la noi în țară!
Coordonator proiect:  prof.  Lavinia  LUP 
Gr. Șc. Agrom. „Romeo Constantinescu”
Vălenii de Munte,  Prahova

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu